Leasingul reprezintă un instrument financiar pe termen mediu sau lung utilizat pentru închirierea sau achiziționarea de active noi sau second-hand. Operațiunea este o tehnică de finanțare nebancară foarte recomandată companiilor nou lansate (start-ups), IMM-urilor, companiilor care nu au garanții reale (active fixe) consistente sau companiilor puternic îndatorate. Leasingul are un rol cu precădere în dezvoltarea sectorului de afaceri având un rol și în promovarea vânzărilor, mai ales în cazul bunurilor de folosință îndelungată.

S-au dezvoltat două tipuri diferite de leasing: leasingul financiar și leasingul operațional.

Leasingul financiar este o finanțare pe bază de active, deoarece dreptul de proprietate al companiei de leasing asupra activului conferă acesteia o garanție suficientă pentru acordarea

finanțării în majoritatea situațiilor.

Leasingul operațional este asimilabil unui contract de închiriere pe termen lung (peste un an), iar la sfârșitul perioadei contractuale bunul este returnat către firma de leasing, care are

riscul valorificării acestuia.

Asadar, cea mai importantă diferență între cele două tipuri de leasing este dată de scopul operațiunii de leasing, exprimată de părți la momentul semnării contractului, după cum urmează:

• în cazul leasingului financiar, scopul operațiunii de leasing o reprezintă intenția utilizatorului de a achiziționa în rate un bun de la Furnizor, în baza finanțării oferite de locator/finanțator (societatea de leasing);

• în cazul leasingului operațional, scopul operațiunii de leasing o reprezintă intenția utilizatorului de a închiria un bun pentru o perioadă determinată de timp de la locator.

Ca și în cazul contractului de închiriere, în prim planul operației economice stă inițial utilizarea obiectelor închiriate (vehicule, echipamente industriale, clădiri etc.) și nu proprietatea asupra acestora, astfel încât Utilizatorul (cel care „primește” un bun/bunuri în leasing) dobândește temporar dreptul de folosință asupra obiectelor care rămân însă în proprietatea Locatorului (cel care „oferă” finanțarea în leasing sau care le cumpără pentru a le închiria, după caz).

Operațiunile de leasing se diferențiază de creditarea bancară în principal datorită separării dreptului legal de proprietate asupra unui activ de utilizarea lui economică. Valoarea adăugată este creată însă de utilizarea acelui activ, și nu este o rezultantă a dreptului de proprietate asupra activului. Finanțatorul are dreptul de proprietate asupra activului, astfel bunurile achiziționate pot fi reposedate relativ ușor, când un client intră în incapacitate de plată sau nu își îndeplinește obligațiile de plată.