1. Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a fondurilor băneşti necesare desfăşurării activităţii întreprinderii. Poate fi realizată prin surse proprii sau surse străine (din afara întreprinderii).

Sursele de fonduri pentru finanţarea afacerii sunt:

• fondurile proprii şi fondurile imprumutate de la persoane fizice;
• creditele bancare;
• emiterea de acţiuni;
• emiterea de obligaţiuni;
• creditele comerciale, de la furnizori şi clienţi, creditele pe efecte de comerţ.
• finanţările din programe speciale;
• leasingul, etc.

 

2. Capitalurile proprii

Sursele (capitalurile) proprii corespund finanţării proprii a bunurilor economice, şi au următoarea structură:

Capital individual sau social  

• Are caracter avansabil
• Este o sursă pusă la dispoziţia agentului economic de către proprietari la înfiinţare
• Poate fi majorat sau diminuat pe parcursul existenţei societăţii
• Reprezintă valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise de acţionari sau asociaţi

Prime de capital determinate de operaţiile de creştere a capitalului prin:

• noi aporturi,
• noi emisiuni de acţiuni,
• fuziunea societăţii cu alte societăţi,
• conversia obligaţiunilor în acţiuni

Se calculează ca diferenţă dintre:

• Valoarea noilor aporturi şi valoarea nominala a acţiunilor- parţilor sociale
• Preţul de emisie şi valoarea nominala a acţiunilor- parţilor sociale
• Valoarea obligaţiunilor convertibile şi valoarea nominala a acţiunilor- parţilor sociale
• Valoarea contabilă a acţiunilor sau parţilor sociale şi valoarea nominala a acţiunilor- părţilor sociale

Rezerve din reevaluare         

• Reprezintă plusuri create în urma reevaluării activelor imobilizate; pot fi micşorate dacă în urma unor reevaluări ulterioare valoarea activelor scade.
• Sunt menţinute cât timp bunurile la care se referă nu au fost amortizate sau vândute
• Pe măsura amortizării sau realizării bunurilor, rezerva este transferată la rezultatul reportat

Rezervele

Reprezintă profit net sau brut (în raport cu cotele afectate prin lege sau act constitutiv), alte resurse capitalizate de întreprindere până la o decizie contrară

Rezervele pot fi :

Legale – constituite din profitul brut pentru protejarea capitalului

• Statutare - constituite din profitul net sau alte surse şi utilizate potrivit statutului
• Surplus din rezerve din reevaluare – preia soldul final creditor al contului rezerve din reevaluare, atunci când imobilizarea pentru care s-a constituit iese din patrimoniu

Alte rezerve – constituite din profitul net sau alte surse şi utilizate potrivit hotărârilor adunării generale a asociaţilor

Rezultat reportat   Reprezintă profit nerepartizat sau pierdere rămasă neacoperită din exerciţii financiare precedente

Rezultatul exerciţiului 

• Reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar
• Poate fi sub formă de :
  • Profit atunci cand veniturilesunt mai mari decat cheltuielile
  • Pierdere atunci cand veniturilesunt mai mici decat cheltuielile

Amortizarea liniară anuală (Aa) constă în  alocarea uniformă a valorii contabile de intrare pe  toata durata normată de funcţionare, exprimată  în ani, se calculează astfel:

     -    se determină rata (cota sau norma) amortizării (Ra)

100

Ra = ---------  x 100,

D         D – durata de utilizare a imobilizării

• valoarea imobilizării (Vi) se înmulţeşte cu rata de amortizare

Aa = Vi x Ra

Amortizarea anuală degresivă  se determină astfel:

• se calculează rata de amortizare în funcţie de durata de utilizare (Ra)
• se determină rata degresivă (Rd) prin multiplicarea ratei de amortizare liniare (Ra) cu un coeficient (K), utilizând valorile:
  • 1,5 dacă durata de funcţionare este cuprinsă între 2 – 5 ani;
  • 2,0 dacă durata de funcţionare este cuprinsă  între 5 - 10 ani;
  • 2,5 dacă durata de funcţionare este mai mare de 10 ani;
• se calculează amortizarea degresivă până în momentul în care amortizarea liniară este mai mare sau egală cu amortizarea degresivă

Amortizarea degresivă se calculează în două moduri:

• fără a se lua în calcul influenţa uzurii morale (AD1);
• cu luarea în calcul a uzurii morale (AD2).

Atunci când nu se ia în calcul influenţa uzurii morale (AD1) , amortizarea anuală se calculează prin aplicarea ratei (Rd):

• la valoarea de intrare (Vi) în primul an;
• la valoarea netă contabilă (Vi – amotizarea cumulată) pentru restul anilor.

Dacă se ia în calcul uzura morală (AD2) amortizarea valorii de intrare se calculează într-o perioadă mai mică decât cea normală de utilizare, diferenţa în ani reprezentând influenţa uzurii morale.

Amortizare anuală accelerată se calculează:

• în primul an, prin înregistrarea unor amortizări de până la 50% din valoarea de intrare;
• pentru restul anilor, până la expirarea duratei normale de amortizare, se trece la amortizarea în sistem liniar.

Metoda de amortizare folosită trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice aduse de aceste active sunt consumate de către întreprindere. Prin urmare, firmele care aplică Standardele Contabile Internaţionale vor înregistra în contabilitate doar amortizarea contabilă, calculată având la baza raţionamente economice şi nu amortizarea fiscală, determinată potrivit reglementărilor fiscale în vigoare. Diferenţele care vor aparea între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal vor genera impozite amânate.

Metodele de amortizare sunt: liniară, accelerată, degresivă.

3. Creditele bancare pe termen mediu şi lung

Creditele bancare pe termen lung se contractează  de la bănci, pe o perioadă mai mare de un an şi sunt purtătoare de dobânzi. Dobânda este numită preţul creditului. Dobânda se calculează aplicând procentul de dobândă prevăzut în contract la capitalul împrumutat şi se numeşte dobândă simplă.

Pentru rambursarea creditului, prin contractul de creditare este stabilită acordarea unei perioade de graţie în favoarea debitorului (pentru un număr de ani acesta nu va rambursa credite şi nu va vărsa dobânzi). În această situaţie se calculează dobânda compusă, determinată prin adăugarea dobânzii neplătite la capitalul împrumutat, generând ea însăşi dobândă.

Partea din creditul primit care trebuie rambursată, potrivit graficului de rambursare prevăzut în contract, poartă denumirea de rată.

Suma care trebuie achitată băncii, compusă din rata creditului şi dobândă, poartă denumirea de anuitate.

Dobândă  simplă = credit x procent x perioada de dobândă creditare

Dobândă  compusă= capital final (C_f) – capital împrumutat iniţial (C)

C_f = C(1+D%)^{n, unde}   n -  reprezintă perioada pentru care se calculează dobânda compusă

 

4.Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni

Obligaţiunile sunt titluri de valoare negociabile, titluri de credit pe baza cărora întreprinderea împrumută sume de pe piaţa de capital; obligaţiunile dovedesc calitatea deţinătorului de creditor al societăţii şi îi dau dreptul la un venit fix sub formă de dobândă.

Emitentul obligaţiunilor le răscumpără la scadenţă. Dobânda se calculează în funcţie de rata anuală a dobânzii şi de valoarea nominală, indiferent de preţul de emisiune sau de rambursare.

Valoarea nominală – valoarea înscrisă în obligaţiune, este cea la care se calculează dobânda.

Preţul de emisiune – valoarea la care obligaţiunea este emisă; este inferioară valorii nominale.

Preţul de rambursare – reprezintă valoarea la care trebuie răscumpărată obligaţiunea la scadenţă, poate fi egală sau superioară valorii nominale.

Prima de rambursare se stabileşte ca diferenţă între preţul de rambursare şi valoarea nominală.

 

5. Documente pe tipuri de evenimente şi tranzacţii

În derularea unei afaceri sunt folosite documente şi registre contabile.

Legea contabilităţii prevede că orice operaţie economico-financiară efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate.

În raport cu forma, conţinutul şi rolul lor  documentele se grupează în:

• documente justificative;
• registre contabile;
• documente de sinteză.

Documentele contabile realizează legătura între cele trei forme ale evidenţei economice:

evidenţa operativă; evidenţa contabilă; evidenţa statistică.

Tipuri de tranzacţii şi documente de evidenţă